Kremlinul spune că NATO este, de facto, în război cu Rusia
Inapoi

Kremlinul spune că NATO este, de facto, în război cu Rusia

Postat pe 15 Sep 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Kremlinul spune că NATO este, de facto, în război cu Rusia
Externe
Potrivit Kremlinului, Alianța Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul dintre Rusia și Ucraina. Declarația îi aparține purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a comentat afirmațiile șefului diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski, conform căruia NATO nu este în război cu Rusia, scrie agenția TASS. „NATO este în război cu Rusia”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Acest lucru este evident și nu necesită dovezi suplimentare”, a spus Peskov. Potrivit acestuia, „NATO este implicată de facto în acest război” prin acordarea de sprijin direct și indirect regimului de la Kiev. Anterior declarației lui Peskov, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a amenințat că Moscova va lua măsuri împotriva statelor europene care vor încerca să confiște activele rusești înghețate, în contextul discuțiilor din UE privind utilizarea acestora pentru sprijinirea Ucrainei. „Dacă acest lucru se va întâmpla, Rusia va sta cu ochii pe statele UE, precum şi pe degeneraţii europeni de la Bruxelles şi pe ţările individuale ale UE care încearcă să ne confişte proprietatea, până la sfârşitul secolului”, a scris pe Telegram fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, proaspăt decorat de Vladimir Putin. Rusia va urmări statele europene „prin toate mijloacele posibile” şi în „toate instanţele internaţionale şi naţionale posibile”, precum şi „în afara instanţelor”, a precizat Medvedev, care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Rusia afirmă că orice confiscare a activelor sale echivalează cu un furt din partea Occidentului şi va submina încrederea în obligaţiunile şi monedele Statelor Unite şi Europei. Statele europene afirmă că Rusia este responsabilă pentru distrugerea Ucrainei în cel mai sângeros război terestru din Europa de după al Doilea Război Mondial şi că Moscova trebuie obligată să plătească. Unii bancheri sunt însă îngrijoraţi de precedentul pe care confiscarea activelor suverane l-ar putea crea în ceea ce priveşte încrederea fondurilor în menţinerea investiţiilor lor în obligaţiuni de stat occidentale. Medvedev a declarat la începutul acestei luni că Rusia va ocupa şi mai mult teritoriu ucrainean şi va urmări proprietăţile britanice din întreaga lume, după ce Londra a anunţat că a cheltuit aproximativ 1,3 miliarde de dolari din fondurile obţinute din activele ruseşti îngheţate pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete