Înapoi la știri

Raluca Dumitrescu, în comisia de control a activităţii firmelor imobiliare

27 Nov 2024
3 minute min
Simona Stan
Comisia de anchetă privind activitatea firmelor imobiliare, formată în urma scandalului Nordis, are 15 membri ce reprezintă toate formațiunile politice din Parlament, printre care se numără și Raluca Dumitrescu, parlamentar social-democrat de Ialomița. Identificarea modalităților nelegale de vânzare a unor locuințe aflate în stare de proiect sau de vânzare de mai multe ori a aceleiași locuințe pentru care avansul ori chiar toată valoarea au fost achitate de altă persoană sau identificarea modalităților de diminuare legală a TVA datorată de dezvoltatori sunt printre obiectivele comisiei de anchetă a Parlamentului. Vor fi analizate și modalitățile prin care anumiți investitori imobiliari devalizează societățile comerciale prin care realizează edificarea locuințelor și apoi la falimentează transferând paguba în sarcina cumpărătorilor de bună credință. Comisia de anchetă din care face parte și Raluca Dumitrescu va investiga și lipsa de acțiune și intervenție a ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului), instituție cu atribuțiuni clare în ceea ce privește stoparea fraudelor imobiliare. Nu în ultimul rând, Comisia Parlamentară trebuie să stabilească soluțiile legislative pentru eliminarea din tranzacțiile imobiliare a clauzelor ce favorizează astfel de „țepe imobiliare”. Componenţa comisiei parlamentare de anchetă este următoarea: Gabriel Andronache (PNL) – preşedinte, Laurenţiu Gîdei (PSD) şi Simona Spătaru (USR) – vicepreşedinţi, Laszlo Attila – secretar, Raluca Dumitrescu, Claudiu Manta, Marian Rasaliu, Robert Cazanciuc, Gabriela Creţu şi Laura Moagher (PSD), Florin Roman, Adrian Cozma şi Daniel Fenechiu (PNL), Ştefan Pălărie (USR) şi Danuţ Aelenei (AUR). Constatările, concluziile şi propunerile Comisiei parlamentare de anchetă vor face obiectul unui raport final, care va fi depus la Biroul permanent al Senatului şi Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în termen de 30 de zile de la data constituirii sale.
Alte postari din Politica
Politica

Grindeanu acuză: Bolojan transformă PSD în vinovatul economiei României

Sorin Grindeanu transmite un mesaj clar adversarilor politici care încearcă să pună responsabilitatea pe umerii PSD pentru situația economică grea cu care se confruntă România, sub conducerea premierului Ilie Bolojan. „România se confruntă de 10 luni cu o criză economică profundă...

Politica

Ștefan Țintă solicită Ministerului Finanțelor să îmbunătățească colectarea TVA

Deputatul PSD Ștefan Țintă atrage atenția asupra gradului scăzut de colectare a TVA și cere Ministerului Finanțelor să intensifice eforturile pentru a spori conformarea fiscală. Potrivit unei analize a parlamentarului, necolectarea taxelor duce la pierderi semnificative pentru România, estimată de Banca Națională a României la 3% din PIB din TVA și 1% din PIB din impozitul pe profit.

Politica

Parlamentarul Ștefan Țintă susține prelungirea plafonării adaosului comercial la alimente

Ștefan Țintă, parlamentar PSD de Ialomița, a votat pentru extinderea până la 31 decembrie 2026 a măsurii care plafonează adaosul comercial la alimentele de bază. Conform unei postări pe Facebook, această decizie este esențială în contextul creșterii prețurilor alimentelor și al erodării puterii de cumpărare a familiilor cu venituri reduse.

Politica

Grindeanu cere un nou Guvern care să îmbunătățească economia română

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a subliniat nevoia urgentă de un Guvern nou care să ia decizii rapide pentru a sprijini economia românească și a îmbunătăți puterea de cumpărare a românilor. Potrivit unei postări pe Facebook, el a criticat actuala situație politică, considerând că liberalii nu reușesc decât să promoveze mesaje anti-PSD.

Acasa Recente Radio Județe