ANAF solicită predarea unui imobil fostului președinte Klaus Iohannis și comunică suma datorată
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

ANAF solicită predarea unui imobil fostului președinte Klaus Iohannis și comunică suma datorată
Președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, a anunțat marți că fostului președinte Klaus Iohannis i s-a cerut să predea un imobil care nu îi mai aparține și i-a fost comunicată suma datorată pentru închirierea acestuia. „ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează şi, totodată, le-a solicitat predarea imobilului în cauză, care nu le mai aparţine”, a declarat Nica.
Potrivit oficialului, procesul se desfășoară în două etape: preluarea bunurilor care au generat veniturile și recuperarea sumelor obținute din închiriere. „Cred că prima etapă se va înfiinţa în curând, iar în ceea ce priveşte a doua etapă sper că orice demnitar de rang înalt al statului să plătească bunurile respective, să nu ajungem într-o cale de atac şi să începem cu procese”, a explicat președintele ANAF.
Digi24.ro citează declarația lui Nica care a precizat că momentan nu poate face public răspunsul lui Klaus Iohannis: „Sunt date pe care nu pot să le fac publice. În perioada următoare, după ce încheiem discuţia pe preluarea bunurilor cu domnia sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate.” De asemenea, Nica speră ca imobilul să fie predat de bunăvoie și a menționat că există un termen pentru această predare, pe care însă nu l-a dezvăluit.
În cazul în care fostul președinte nu va achita suma datorată până la termenul stabilit, ANAF va începe procedurile de executare silită, „ca orice român”, a avertizat Adrian Nicușor Nica, potrivit Agerpres.