Înapoi la știri
Trei turişti străini care au urcat pe munte fără echipament potrivit au fost salvaţi după o misiune de șapte ore a salvamontiştilor
4 ore în urmă
3 minute min
Maria Popescu
Trei turişti străini au fost coborâţi de pe munte de către salvamontiştii din Zărneşti, judeţul Braşov, după o misiune foarte dificilă, care a durat aproximativ şapte ore, în condiţiile în care drumeţii au pornit pe un traseu extrem de solicitant, fără echipament potrivit şi fără nicio sursă de lumină, deşi intenţionau să parcurgă creasta Pietrei Craiului până după miezul nopţii. Misiunea salvamontiştilor a fost îngreunată de faptul că o turistă a suferit un traumatism la umăr. „Şapte ore a durat o misiune de salvare a trei turişti străini de pe creasta Pietrei Craiului. Persoanele au avut nevoie de sprijinul salvamontiştilor din Zărneşti, judeţul Braşov, după ce una dintre acestea a suferit un traumatism la umăr”, informează Salvamont România, citat de News.ro. Salvamontiștii că ceea ce „trebuia să fie o simplă drumeţie” s-a transformat rapid „într-o cursă contra cronometru”, marcată de „lipsa unei planificări minime”. „Dincolo de accidentarea suferită, echipele de salvare au constatat că turiştii au pornit pe un traseu extrem de solicitant fără echipament potrivit şi fără nicio sursă de lumină, deşi intenţionau să parcurgă zona până după miezul nopţii”, precizează salvamontiştii. Aceştia informează că, după „ore întregi de eforturi susţinute” pe teren dificil, misiunea s-a încheiat cu bine: turista a fost predată echipajului SMURD Zărneşti pentru îngrijiri medicale, iar ceilalţi doi turişti au fost transportaţi în siguranţă până în oraş. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Salvamontiştii recomandă turiştilor ca atunci când pleacă pe munte să ţină cont de următoarele aspecte: