Armata SUA a atacat o ambarcațiune a traficanților de droguri din apele internaționale
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Armata SUA a atacat o ambarcațiune a traficanților de droguri din apele internaționale
Președintele american Donald Trump a anunțat că armata SUA a efectuat un atac asupra unei nave implicate în traficul de droguri, în apele internaționale. Lovitura s-a soldat cu moartea a trei bărbați, iar liderul de la Casa Albă a avertizat că persoanele implicate în acest trafic vor fi „vânate” dacă pun în pericol cetățenii americani.
Trump a precizat într-o postare pe Truth Social că este vorba despre „un al doilea atac militar” împotriva unor „carteluri de droguri și narco-teroriști identificați clar, extrem de violenți” în zona de responsabilitate SOUTHCOM. El a subliniat că aceste grupări reprezintă o amenințare majoră la adresa securității naționale și intereselor americane.
Conform unui videoclip publicat de președinte, ambarcațiunea vizată a explodat și a fost cuprinsă de flăcări, însă nu au fost prezentate dovezi clare că aceasta transporta droguri. Din declarațiile lui Trump: „Atacul s-a încheiat cu trei teroriști de sex masculin uciși în acțiune. Niciun militar american nu a fost rănit”.
Potrivit digi24.ro, această operațiune survine în contextul intensificării prezenței militare americane în sudul Mării Caraibelor, unde au fost trimise avioane F-35 pentru a contracara activitățile ilegale ale cartelurilor. Trump a avertizat ferm: „Fiți avertizați: dacă transportați droguri care pot ucide americani, vă vânăm!”