Consiliul Județean Ialomița s-a răzgândit: podul rutier de la Bucu rămâne deschis!
Consiliul Județean Ialomița, instituție ce a decis inițial închiderea podului rutier de la Bucu începând de marți, s-a răzgândit și a anunțat miercuri că amână oprirea circulației pe pod până în data de 19 iunie. Decizia vine ca urmare a solicitărilor venite din partea locuitorilor din zonele afectate, a părinților ai căror copii trebuie să ajungă la școli pe un traseu ce trece peste podul rutier și al transportatorilor cu licențe de traseu din zonă.
Feteşti: Jocurile de noroc şi pariuri sportive au fost interzise. Măsura se aplică şi Loteriei Române
Consiliul Local al Municipiului Fetești a aprobat, cu unanimitate de voturi, proiectul prin care se interzice organizarea și exploatarea activităților de jocuri de noroc și pariuri (cod CAEN 9200) pe întreaga rază administrativ-teritorială a Municipiului. Interdicția se aplică tuturor formelor de jocuri de noroc desfășurate în locații fizice, inclusiv punctelor de lucru aparținând Companiei Naționale Loteria Română SA.
Fetești: Consilierii municipali decid dacă interzic jocurile de noroc în localitate
ORDINE DE ZI: 1.Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Fetești din data de 27.05.2026 2.Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului general actualizat după finalizarea procedurilor de achiziție publică, pentru lucrările reprezentând ”Rest de executat” la data de 01.08.2025 și la terminarea lucrărilor de construcții pentru proiectul ”Renovare energetică moderată a clădirii rezidențiale multifamiliale bloc 10 din Municipiul Fetești, str. Călărași” -inițiator: Primar, Laurențiu Georgică Șonchereche 3.Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea, închirierea locuințelor nZEB plus pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, aflate în proprietatea publică a Municipiului Fetești -inițiator: Primar, Laurențiu Georgică Șonchereche 4.Proiect de hotărâre privind interzicerea organizării și desfășurării activităților de jocuri de noroc pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Fetești -inițiator: Primar, Laurențiu Georgică Șonchereche 5.Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L.
Consiliul Județean Ialomița anunță închiderea podului rutier de la Țăndărei începând de vineri dimineață
Consiliul Județean Ialomița informează cetățenii că, în cadrul proiectului „Modernizare DJ 213A: Limită județ Călărași – intersecție cu DJ201 (Mărculești); intersecție cu DN2A (Bucu) – Scânteia – intersecție cu DN21, DJ201: intersecție cu DJ213A (Mărculești) – intersecție cu DJ212; DJ212: intersecție cu DJ201 – intersecție cu DN2A (Țăndărei)”, cod SMIS 319108, Lotul 4 – „Reabilitare pod peste râul Ialomița la Țăndărei pe DJ212”, urmează să înceapă lucrările de reabilitare a podului. Potrivit informării transmise de executant, începând cu data de 5 iunie 2026 circulația rutieră pe pod va fi închisă în vederea executării lucrărilor aferente obiectivului de investiții.