Maria Ghiță și Bianca Vintilă, CSM UNIREA Slobozia, în tricoul României
Maria Ghiță și Bianca Vintilă, două dintre talentatele handbaliste de la CSM UNIREA Slobozia, au fost convocate la Lotul Național de Cadete (generația 2010 – 2011). Ele au participat mai întâi la stagiul de pregătire de la Plopeni și apoi la competiția europeană de handbal feminin W16 EHF European Open 2026 ce a avut loc în Goteborg, Suedia.
AFC Unirea 04 Slobozia a solicitat intrarea în insolvență
AFC Unirea 04 Slobozia a solicitat intrarea în insolvență în încercarea de a se salva din punct de vedere financiar într-una dintre cele mai grele perioade din istoria sa. Documentele depuse la Tribunalul Ialomița în data de 17 iunie fac obiectul unui dosar ce va fi atribuit unui judecător sindic, primul termen fiind stabilit pentru data de 23 iunie.
CSM UNIREA Slobozia: Program antrenamente la Bazinul de Înot în săptămâna viitoare
Programul antrenamentelor la Bazinul de Înot Slobozia, aflat în administrarea Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia, începe săptămâna viitoare în ziua de marți, între orele 17.00 – 19.00, sub îndrumarea instructorilor Dana Melinte și Adrian Neculau. Joi, 11 iunie, între orele 16.00 și 19.00 vor avea loc antrenamentele conduse de instructorul Adrian Neculau iar duminică, 14 iunie, între orele 11.00 – 13.00 este rândul instructorului Ștefan Dunca să coordoneze antrenamentele din piscină.
George Dragomir, vicecampion european la sabie cu echipa României
George Dragomir, sabrerul legitimat la Clubul Sportiv Municipal UNIREA Slobozia, a avut un Campionat European de scrimă de excepție. După ce a reușit să cucerească medalia de bronz în proba individuală de sabie, sportivul pregătit de Marin Cruțu a urcat o treaptă mai sus în proba pe echipe.