Înapoi la știri
Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea prosumatorilor. Surplusul de energie va putea fi folosit pentru plata altor facturi
1 oră în urmă
9 minute min
Ion Ionescu
Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, cunoscută drept „Legea prosumatorilor”. Actul normativ introduce facturarea și decontarea lunară a energiei electrice livrate în rețea și permite, în anumite condiții, folosirea sumelor obținute din energia produsă pentru plata facturilor aferente altor locuri de consum sau chiar a facturilor la gaze naturale. Actul normativ a fost transmis inițial spre promulgare în noiembrie 2023, iar ulterior a trecut prin procedura de reexaminare și prin controlul de constituționalitate. Una dintre cele mai importante modificări este introducerea facturării și decontării lunare pentru energia electrică livrată în rețea de prosumatorii care dețin instalații cu o putere de până la 200 kW. Astfel, este eliminat mecanismul prin care surplusul de energie putea rămâne reportat timp de până la 24 de luni, perioadă în care prosumatorii deveneau, practic, creditori ai furnizorilor. Procedura concretă privind facturarea, termenele și mecanismele tehnice vor fi stabilite prin norme elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Legea extinde și drepturile prosumatorilor persoane fizice care dețin instalații cu o putere de cel mult 27 kW pe loc de consum. Aceștia vor putea utiliza sumele rezultate din compensarea energiei livrate în rețea pentru plata facturilor aferente tuturor locurilor de consum sau de producere și consum aflate pe numele lor și în portofoliul aceluiași furnizor. Concret, energia produsă de panourile fotovoltaice montate la o casă va putea fi folosită pentru reducerea facturii de energie electrică de la un apartament sau de la o altă proprietate aparținând aceluiași proprietar. În cazul acestei categorii de prosumatori, compensarea va putea fi realizată chiar dacă proprietățile sunt racordate la operatori de distribuție diferiți, cu condiția existenței aceluiași furnizor. O altă noutate este că prosumatorii persoane fizice cu instalații de până la 27 kW vor putea utiliza sumele rezultate din energia livrată în rețea și pentru plata facturilor la gaze naturale, dacă ambele contracte sunt încheiate cu același furnizor. Pentru prosumatorii care dețin instalații cu puteri cuprinse între 27 și 200 kW, decontarea se va face tot lunar, iar surplusul de energie va putea fi folosit pentru alte locuri de consum doar dacă acestea au atât același furnizor, cât și același operator de distribuție. Legea stabilește că prosumatorul va trebui să aleagă destinația sumelor rezultate din compensare pentru o perioadă prevăzută în contract, care nu poate fi mai mică de 12 luni. Actul normativ aduce și alte modificări importante. Limita de putere instalată pentru care poate fi solicitată compensarea cantitativă este majorată la 400 kW, iar definiția prosumatorului este extinsă pentru a include posibilitatea de stocare a energiei, de vânzare directă a energiei către un consumator racordat la instalația de producție și de compensare a energiei produse în exces cu energia consumată la un alt loc de consum, în condițiile prevăzute de lege. Totodată, limita puterii instalate până la care prosumatorii nu plătesc dezechilibrele produse în rețea crește de la nivelul actual la 900 kW. Legea modifică și Codul fiscal, extinzând de la 27 kW la 900 kW plafonul până la care prosumatorii nu au obligația de a emite facturi pentru energia produsă și livrată în rețea. În cazul persoanelor juridice care dețin instalații cu puteri între 200 și 400 kW, actul normativ introduce un mecanism de regularizare financiară pentru energia livrată în rețea, raportat la prețul mediu ponderat înregistrat pe Piața pentru Ziua Următoare. Legea a fost adoptată inițial de Parlament în 2023, însă fostul președinte Klaus Iohannis a cerut reexaminarea acesteia, solicitând, printre altele, corelarea definiției prosumatorului cu prevederile privind licențierea producătorilor de energie și armonizarea unor dispoziții cu legislația europeană. După reexaminare, Camera Deputaților a adoptat forma finală a legii în octombrie 2025. În decembrie 2025, președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională (CCR), susținând că Parlamentul a depășit limitele cererii de reexaminare formulate anterior și a introdus soluții legislative noi. Prin Decizia nr. 391 din 29 aprilie 2026, Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate și a constatat că legea este constituțională în raport cu criticile formulate. După publicarea motivării în Monitorul Oficial, președintele a fost obligat să promulge actul normativ. Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) a salutat decizia, pe care o consideră „o victorie majoră” pentru sutele de mii de prosumatori din România și pentru dezvoltarea energiei regenerabile. Reprezentanții asociației spun că au susținut legea pe tot parcursul procesului legislativ și au depus la Curtea Constituțională un memoriu amicus curiae, prin care au argumentat constituționalitatea actului normativ și compatibilitatea acestuia cu legislația și jurisprudența europeană. În același timp, APCE a criticat poziția adoptată de Guvern în fața Curții Constituționale, susținând că Ministerul Energiei a apreciat că sesizarea formulată de președinte este întemeiată și a solicitat admiterea acesteia. „Surprinzător, Guvernul României, prin Ministerul Energiei, s-a poziționat împotriva formei legii adoptate de Parlament și a susținut neconstituționalitatea acesteia în fața Curții Constituționale. Este cu atât mai surprinzător cu cât Ministerul Energiei s-a prezentat în ultimii ani drept un susținător al dezvoltării prosumatorilor și al tranziției energetice”, a declarat președintele APCE, Dan Pîrșan. Potrivit asociației, în România există în prezent câteva sute de mii de prosumatori, iar noile prevederi vor permite valorificarea mai rapidă și mai flexibilă a energiei produse, apropiind legislația națională de standardele europene în domeniul energiei regenerabile.