Peste 160 de apeluri primite la numărul unic de urgenţă 112, în luna iulie, au anunţat prezenţa urşilor în zone locuite de oameni, pe raza judeţului Argeş. În zeci de situaţii au fost raportate pagube materiale, iar, de cele mai multe ori, animalele au fost găsite la faţa locului, arată statisticile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) din acest județ, citate de Agerpres. „În luna iulie, jandarmii argeşeni au gestionat peste 160 de apeluri la 112, care reclamau prezenţa urşilor în gospodării sau în alte zone populate din judeţul Argeş”, a transmis, vineri, IJJ Argeş. Potrivit jandarmilor apelurile au fost înregistrate în zeci de localităţi rurale şi urbane: Albeşti, Aninoasa, Arefu, Berevoeşti, Brăduleţ, Budeasa, Bughea de Sus, Cepari, Cetăţeni, Cicăneşti, Ciofrângeni, Corbeni, Corbi, Coşeşti, Cotmeana, Dâmbovicioara, Davideşti, Dîrmăneşti, Domneşti, Drăganu, Dragoslavele, Godeni, Hârtieşti, Lereşti, Mălureni, Mărăcineni, Miceşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Piteşti, Muşăteşti, Nucşoara, Rucăr, Schitu Goleşti, Şuici, Tigveni, Ţiţeşti, Valea Iaşului, Valea Mare Pravăţ. Statistica realizată la nivelul acestui judeţ arată că în peste 40 de situaţii animalele care au intrat în localităţi au provocat pagube materiale, iar în majoritatea cazurilor urşii au fost găsiţi la faţa locului, fiind alungaţi de patrulele de jandarmerie. Jandarmii recomandă turiştilor aflaţi în tranzit pe Transfăgărăşan sau care merg din zonele de camping să nu hrănească animalele sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le filma sau fotografia, să evite deplasările singuri, mai ales seara sau în zone izolate. De asemenea, în zonele de campare se recomandă depozitarea deşeurilor numai în zonele special amenajate. Citește și Ministra Mediului: Numărătorile preliminare indică între 10.000 și 12.000 de urși în România
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.