Sindicatele cer demisia lui Daniel David: „A avut un rol foarte activ în bulversarea fără precedent a sistemului de învăţământ”
Inapoi

Sindicatele cer demisia lui Daniel David: „A avut un rol foarte activ în bulversarea fără precedent a sistemului de învăţământ”

Postat pe 29 Jul 2025

Update cu 5 zile în urmă

Timp de citire: 20 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Federaţiile sindicatelor din Educaţie solicită demisia ministrului Daniel David, despre care afirmă că a avut „un rol foarte activ” în luarea de „măsuri fără precedent pentru învăţământ şi în special pentru învăţământul preuniversitar”. „Dând dovadă de cinism şi iresponsabilitate, Guvernul Bolojan provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învăţământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună”, susţin sindicaliştii. Ei anunţă pichetări ale Ministerului Educaţiei, începând de miercuri, şi un „Miting al Educaţiei” în 8 septembrie, prima zi a noului an şcolar. „Domnule ministru, faceţi un gest onorabil şi prezentaţi-vă demisia!”, afirmă sindicatele din Educaţie, marţi, într-un comunicat de presă comun. Astfel, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională „Alma Mater”, în numele celor peste 250.000 de salariaţi ale căror interese le reprezintă, „îşi exprimă revolta” faţă de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional. Sindicatele arată că, în ciuda tuturor demersurilor făcute şi a argumentelor aduse în ultima perioadă: discuţii cu preşedintele României, precum şi solicitarea adresată acestuia de a nu promulga această lege, discuţii cu prim-ministrul Guvernului României şi cu ministrul Educaţiei, discuţii cu conducerile partidelor politice care susţin actualul Guvern, precum şi pichetarea Parlamentului, „din nefericire, această lege profund antisocială a fost publicată în Monitorul Oficial”. „Dând dovadă de cinism şi iresponsabilitate, Guvernul Bolojan provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învăţământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună. Grav este că toate aceste măsuri au fost luate, din condei, fără să se facă, aşa cum era firesc, un studiu de impact. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, domnul Daniel David, ar fi trebuit să aibă tăria să-l atenţioneze pe prim-ministrul Guvernului României, domnul Ilie Bolojan, că sistemul de învăţământ este unul complex, iar salariaţii acestuia nu sunt doar nişte simple obiecte de inventar, ci sunt fiinţe umane care nu pot fi discreditate şi umilite, aşa cum procedează acum guvernanţii”, afirmă reprezentanţii sindicatelor. Ei susţin că „de bulversarea fără precedent a sistemului de învăţământ se fac vinovaţi: preşedintele României, care a tăcut suspect, prim-ministrul Guvernului României, ministrul Educaţiei şi Cercetării, precum şi partidele care susţin actualul guvern”. Sindicaliştii enumeră „măsurile care lovesc crunt educaţia şi cercetarea din România”: „Creşterea normei didactice de predare cu 2 ore – acesta este măsura cu consecinţele cele mai grave asupra cadrelor didactice. Realitatea din majoritatea şcolilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate şi profesori suplinitori calificaţi care, foarte probabil, nu îşi vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceştia să nu-şi mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore”, arată ei. Potrivit sursei citate de News.ro, a le acorda acestora „şansa“ de a primi 2 ore, pentru completare, la distanţe apreciabile, „este cinism”, întrucât este posibil ca cheltuielile pentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor 2 ore. „De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creşterea presiunii psihice. Totodată, este complet greşit şi faptul că a fost eliminată facilitatea de a se diminua, cu 2 ore, norma de predare pentru profesorii care au gradul didactic I şi o vechime peste 25 de ani. În timp ce în multe ţări, norma didactică de predare pentru profesorii cu vechime este diminuată chiar la jumătate, restul orelor fiind dedicate pentru a îndruma profesorii tineri, la noi nu mai este nici o diferenţă între un profesor debutant şi unul care este la final de carieră”, susţin sindicatele din Educaţie. Reprezentanţii acestora adaugă că, în opinia lor, comasarea a sute de unităţi de învăţământ va duce la concedieri de personal didactic auxiliar şi chiar administrativ. În ceea ce priveşte creşterea efectivelor de elevi în clasă, ei afirmă că aceasta va duce la revenirea la efectivele de elevi/preşcolari ”istorice“ şi, evident, la comasări de grupe/clase, având drept consecinţă scăderea calităţii actului educaţional şi reducerea numărului de posturi/norme. „Scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora va conduce la imposibilitatea atribuirii orelor rămase libere în regim de plata cu ora, din cauza remuneraţiei derizorii (scăderea cu peste 50% a tarifului orar). Se va ajunge la situaţia aberantă ca o oră prestată de un profesor la început de carieră să fie plătită la fel cu tariful orar al unui muncitor necalificat. Sunt specializări şi discipline deficitare în resursa umană. Cine va presta aceste ore, în regim de plata cu ora?”, adaugă sursa citată. Conform sindicaliştilor, creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori va conduce la imposibilitatea practică şi obiectivă de desfăşurare a activităţii de către personalul de conducere, de îndrumare şi control (atât activitatea la catedră, cât şi cea specifică funcţiei). Ei enumeră şi subfinanţarea învăţământului superior din România, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent, decizie care poate duce la concedieri colective sau chiar la închiderea unor universităţi, subfinanţarea instituţiilor de cercetare, prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană şi utilităţi, pentru menţinerea şi dezvoltarea infrastructurii, instituţii de importanţă deosebită pentru buna funcţionare a educaţiei şi cercetării şi subfinanţarea bibliotecilor centrale universitare, prin neactualizarea costurilor cu resursa umană şi utilităţi. „În luarea acestor măsuri fără precedent pentru învăţământ şi în special pentru învăţământul preuniversitar, un rol foarte activ l-a avut ministrul Educaţiei şi Cercetării, domnul Daniel David. În marea majoritate a declaraţiilor publice, domnul ministru a lovit în sistemul de învăţământ şi în salariaţii acestuia, unele dintre aceste declaraţii fiind chiar diversioniste”, susţin sindicaliştii. Ei amintesc unele declaraţii: - „«Norma didactică de predare în România este sub media Uniunii Europene». FALS! Conform cercetătorilor de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, norma de predare este de 18 ore pe săptămână în România, ceea ce plasează ţara noastră la nivelul mediu al normei europene”. - „«Educaţia are o contribuţie mare la deficitul pe care îl avem». Altfel spus, cu o finanţare de aproximativ 3% din PIB, în condiţiile în care media finanţării educaţiei în Uniunea Europeană este de aproximativ 4.7% din PIB, educaţia a dat peste cap deficitul bugetar. Să ne amintim că domnul Mircea Miclea şi-a dat demisia din funcţia de ministru al educaţiei pentru faptul că educaţiei nu i s-a dat 5% din PIB. În concepţia domnului ministru Daniel David, educaţia poate fi performantă şi dacă este subfinanţată”. - „«Dacă doreşti să fii titular al sistemului, atunci n-ai cum să rămâi foarte mult legat de o şcoală». Altfel spus, dacă în şcoala unde eşti titular nu ţi se pot asigura cele 20 de ore de predare, mergi unde găseşti, adică la 30-40 km. Ce vor face cadrele didactice cărora nu li se pot asigura cele 20 de ore, fiind titulari în 2-3 şcoli? Vor mai adăuga încă o şcoală şi vor sta în mijloacele de transport mai mult decât stau în faţa elevilor”. - „«Elevii olimpici de nivel internaţional îşi permit să-şi dea o bursă de merit în fiecare lună, din premiul unic de 1000-4000 de euro pentru medalia obţinută». Dacă aşa este tratată elita elevilor din România, nu este de mirare că majoritatea acestor olimpici îşi continuă studiile universitare în alte ţări şi nu se mai întorc în România”. - „«Plata cu ora în învăţământul preuniversitar trebuie să fie definită raţional şi decent. În prezent nu se raportează la tot timpul de lucru şi are o valoare prea mare faţă de ora din norma de bază». Altfel spus, dacă un profesor are salariul pentru o oră de predare din norma de bază de 100 de lei, conform prevederii din Legea 141/2025 ar urma să primească mai puţin de 50 de lei pentru o oră plătită în regim de plata cu ora, chiar dacă pentru pregătirea acestei ore este nevoie de acelaşi efort. Şi să nu uităm că şi la aceste ore elevii primesc teste care trebuie corectate şi discutate cu elevii. Mergând după aceeaşi logică cu a «specialiştilor» care au propus această aberaţie, profesorii care au ore în regim de plata cu ora ar putea spune că o astfel de oră nu durează 50 de minute, ci 20 de minute, şi că se parcurge doar 45% din materia cuprinsă în programa şcolară”. „Ministrul Educaţiei şi Cercetării trebuie să ia în calcul faptul că foarte puţini profesori vor mai lua ore la plata cu ora. Rămâne de văzut cum va ieşi Ministerul Educaţiei şi Cercetării din acest impas inevitabil. Însă, cea mai neinspirată decizie a domnului ministru, Daniel David, care scoate în evidenţă atitudinea profund neadecvată faţă de salariaţii din educaţie şi faţă de beneficiarii primari ai acestuia, a fost ”perierea” masivă a documentului întocmit de cercetătorii de la Institutul de Ştiinţe al Educaţiei la solicitarea EduPedu, material care argumentează efectele negative ale măsurilor luate de Guvernul Bolojan în sistemul de învăţământ. În mod normal, un astfel de studiu ar fi trebuit să fie solicitat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării înainte de a fi luate aceste măsuri anti-educaţie. Acest lucru demonstrează, încă odată, că măsurile din Legea 141/2025 sunt pur contabile, fără să ţină cont de consecinţele nefaste ale acestora”, susţin federaţiile sindicale. - „«Cred că a fost o greşeală de-a lungul timpului că profesorii nu s-au bătut mai mult pentru un salariu decent». Ministrul Educaţiei ar fi trebuit să ştie că angajaţii din învăţământ s-au luptat tot timpul pentru salarii decente, dar clasa politică a tratat educaţia de fiecare dată ca «cenuşăreasa» bugetului. În 2023, a fost nevoie de peste 3 săptămâni de grevă pentru ca Guvernul să accepte majorarea salariilor, inclusiv a salariului dumnealui. Asta în timp ce în alte domenii creşterile salariale s-au făcut pe furiş. Din această cauză, domnule ministru, suntem în această situaţie astăzi. Nu învăţământul a contribuit la deficitul bugetar, ci sinecurile de partid, înţelegerile la ceas de seară şi cumetriile transpartinice. Acestea sunt o parte a motivelor pentru care membrii celor trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi nu numai aceştia, sunt profund revoltaţi de modul în care domnul ministru s-a comportat în fruntea MEC şi, în numele acestora, Colegiul Naţional al Liderilor F.S.L.I., Colegiul Liderilor FSE ”Spiru Haret” şi Biroul Executiv al FNS ”Alma Mater” solicită demisia ministrului Educaţiei şi Cercetării, domnul Daniel David”, scrie în comunicatul comun. Totodată, sindicaliştii anunţă că, de miercuri, circa 150 de membri de sindicat vor picheta sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, după următorul program: 30 iulie, începând cu ora 10.00, 31 iulie, începând cu ora 10.00, 1 august, începând cu ora 10.00, 4 august, începând cu ora 10.00, 5 august, începând cu ora 10.00, 6 august, începând cu ora 10.00, 13 august, începând cu ora 10.00, 20 august, începând cu ora 10.00, 27 august, începând cu ora 10.00, 3 septembrie, începând cu ora 10.00. De asemenea, în 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la Mitingul Educaţiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

20:29

Jean Vlădoiu, mesaj clar după umilința de la Botoșani: „Trebuie să fim mai modeşti”

Jean Vlădoiu a transmis un mesaj clar pentru fotbaliștii săi după ce aceștia au avut probabil cea mai slabă prestație din toate meciurile jucate până acum în SuperLigă, 0 – 4 cu FC Botoșani. „Am avut o seară neagră. Ca staff nu ne prinde bine acest duș rece, ne-am fi dorit un meci mai bun care să aducă un rezultat pozitiv. Trebuie să acceptăm că în meciul cu FC Botoșani
Image Description

15:53

Slobozia plătește aproape 2 milioane euro pe an pe trei credite. Se adaugă acum și creditul lui Potor

Slobozia are în derulare trei contracte de credit la care se va mai adăuga încă unul, proaspăt aprobat de consilierii municipali la solicitarea primarului Alexandru Potor. Patru dintre ultimii cinci primari ai Municipiului Slobozia au ales să îndatoreze bugetul local pe ani buni pentru investiții promise ca fiind vitale pentru creșterea calității vieții plătitorului de taxe și impozite din reședința județului Ialomița. În realitate, pentru cele trei împrumuturi pentru care
Image Description

21:14

Unirea Slobozia, umilită în nordul Moldovei

Unirea Slobozia a fost umilită în nordul Moldovei în ceea ce s-ar putea califica drept cel mai slab meci din istoria scurtă a echipei în SuperLigă. Băieții tandemului Jean Vlădoiu – Andrei Prepeliță musteau de optimism înaintea meciului, aureolați și de victoria la scor de tenis de câmp, scor 6 – 1 cu FK Csikszereda. Poate tocmai din acest motiv ce s-a întâmplat în meciul cu FC Botoșani a fost
Image Description

13:22

Sarapac Trophy by Tenis Con, o nouă ediție dedicată viitorului tenisului românesc

Tenis Con, în parteneriat cu Sarapac, organizează cea de-a cincea ediție a competiției Sarapac Trophy, un eveniment sportiv de referință desfășurat la Slobozia și dedicat juniorilor din circuitul Federației Române de Tenis. Turneul se adresează categoriilor de vârstă U10, U12, U14 și U16, promițând meciuri spectaculoase și un cadru competitiv de înalt nivel pentru tinerii sportivi din întreaga țară. Un element de atracție important este categoria U16, care beneficiază de
Image Description

13:15

Consiliul Județean Ialomița a stabilit prețurile medii ale produselor agricole

CONSILIUL JUDEȚEAN IALOMIȚA, H O T Ă R Â R E privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței bunurilor prin arendare, pe anul 2025 Consiliul Județean Ialomița, Având în vedere: Examinând: – Adresa nr. 4531 din 04.07.2025 a Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița; – Hotărârea Consiliului Județean Ialomița nr. 258 din 18.12.2024 privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:08

- Braila - Doi brăileni de la ACS Blue Stars Brăila s-au transferat la CS Dinamo

• primul pas spre fotbalul mare făcut de Rareș Jataruc și Cezar Frigioiu Doi dintre cei mai valoroși fotbaliști de la ACS Blue Stars Brăila, ambii născuți în 2009, au făcut pasul spre fotbalul mare. Jucătorii crescuți de clubul de fotbal coordonat de președintele Daniel Pleșa, fostă glorie a fotbalului brăilean, Rareș Jataruc și Cezar Frigioiu, au plecat de la Brăila la CS Dinamo. Jataruc are 1,75 m înălțime și
Image Description

01:07

- Olt - Calendar creștin-ortodox 4 august 2025. Astăzi sunt pomeniți Sfinții șapte tineri din Efes

Sfintii sapte tineri din Efes sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin. Ei au fost ostasi si au trait in vremea imparatului Deciu (249-251). Au refuzat sa participe la un festival pagan si s-au rugat lui Dumnezeu ca toti crestinii care erau torturati din cauza credintei lor, sa fie mantuiti. Cand au aflat ca numele lor au fost citate acuzator inaintea imparatului, ei s-au ascuns intr-o pestera. Afland
Image Description

01:03

- Olt - Olt: Tot mai puțini oameni reușesc să își construiască o locuință. Datele statistice

Tot mai puțini olteni reușesc să își construiască locuințe, informează Direcția Regională de Statistică (DRS) Olt. Numărul locuinţelor terminate în trimestrul I 2025 a fost, în Olt, de 80 locuinţe, cu 21 locuinţe mai puține comparativ cu trimestrul corespunzător din anul anterior (101 locuinţe), arată cele mai recente date publicate de DRS.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete