O învățătoare de 19 ani a obținut cea mai mare notă din București la Definitivat: „Am primit critici de la părinți. La început e greu”
Inapoi

O învățătoare de 19 ani a obținut cea mai mare notă din București la Definitivat: „Am primit critici de la părinți. La început e greu”

Postat pe 24 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
„Generațiile se schimbă, iar profesorul trebuie să schimbe și el modul de predare”, a subliniat o tânără de 19 ani care a obținut cea mai mare notă printre învățătorii care au susținut în acest an examenul de definitivat în București, într-un interviu acordat Digi24.ro. În ultimul an, printre cursurile de la facultate și pregătirea pentru examen, Alexia Șerban a preluat o clasă pregătitoare de la o școală gimnazială de renume din Capitală. Tânăra a relatat pentru Digi24.ro de ce bariere s-a lovit în primul an de învățământ, dar a dat și mai multe sfaturi pentru persoanele care și-ar dori să devină profesori. Alexia Șerban a obținut cea mai mare notă - 9.82 - dintre învățătorii care au dat în acest an examenul de definitivat în București. Anul trecut, Alexia Șerban a obținut a șasea cea mai mare notă din București - 9.49 - la examenul de titularizare. Tânăra învățătoare a intrat în sistemul educațional în urmă cu un an, după ce a finalizat cursurile unui liceu pedagogic din Craiova. Nota obținută la examenul de titularizare a ajutat-o să preia o clasă pregătitoare la o școală gimnazială de renume din Capitală. Alexia Șerban a ales învățământul pentru că îi place să lucreze cu copiii și și-a propus să îi ajute, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, după cum a relatat chiar ea în interviul acordat Digi24.ro. CITEȘTE ȘI: Cum putem trata un fenomen grav din Educație. Învățătoare: „Câți copii, atâtea povești. Trebuie să simți ceva, nu merge altfel” „Sunt tânără și știu că i-aș ajuta foarte mult venind cu metode moderne față de cele tradiționale pe care încercăm încet-încet să le mai schimbăm, pentru că generațiile care vin din urmă sunt destul de greu de descifrat, vin cu foarte multe povești și cred că un profesor tânăr care se interesează de fiecare dată când apare ceva nou în învățământ i-ar atrage mai mult pe elevi”, a spus Alexia Șerban în interviul acordat Digi24.ro. Alexia Șerban a povestit, în interviul acordat Digi24.ro, că a observat o deschidere din partea colegilor din cancelarie încă din primul an petrecut în învățământ. „Dacă întrebam ceva, mereu primeam răspuns. Am avut noroc să fiu într-un mediu sănătos din acest punct de vedere. (n.r. Colegii) Mi-au spus cu ce s-au confruntat la rândul lor în sistemul de învățământ la început și chiar de la fiecare am rămas cu câte ceva”, a adăugat tânăra învățătoare. Ea a menționat, însă, că părinții copiilor din clasa la care predă „au fost foarte speriați” atunci când au cunoscut-o, pentru că nu au avut încredere în capacitatea ei de a preda. „Probabil nu conștientizau că am și eu la rândul meu niște studii, că liceul pedagogic chiar te pregătește pentru această meserie. Sunt examene prin care treci și nu sunt cele mai ușoare. Am primit, într-adevăr, critici de la părinți, dar, între timp, acum, la finalul anului, chiar sunt foarte recunoscători că mă au. La început e foarte greu, dar trebuie să fii puternic”, a punctat Alexia Șerban. În paralel cu orele susținute la clasa pregătitoare, în primul ei an de învățământ, Alexia Șerban a mai fost nevoită, pe de-o parte, să meargă la facultate (fiind anul I la Facultatea de Litere a Universității din București), dar și să se pregătească pentru examenul de definitivat. „Cadrele didactice, la fel ca doctorii, învață toată viața pentru că ne modelăm în funcție de generație. În funcție de copil apar foarte multe metode și trebuie să fim la curent cu tot ceea ce înseamnă pedagogie. Acesta este motivul pentru care sunt atât de dedicată acestei meserii, iar pregătirea pentru examenul de definitivat nu a fost o greutate pentru mine”, a mai menționat tânăra învățătoare. Însă tânăra s-a lovit de mai multe bariere care încă există în sistemul educațional din România, principala fiind lipsa posturilor deschise pentru tineri. Alexia Șerban a finalizat un liceu pedagogic în Craiova, oraș unde, după cum a explicat ea, „sunt foarte puține posturi titularizabile”. „Am avut de ales între a prelua un post în provincie, la țară, sau să plec din oraș și să vin în București. Cunosc colegi care au luat 10 la examenul de titularizare și nu au prins post în Craiova și au fost nevoiți să predea în mediul rural”, a explicat tânăra. Ea a refuzat să predea în mediul rural pentru că, pe de-o parte, și-a dorit să își continue studiile într-un centru universitar, dar și pentru că i s-a părut complicat din punct de vedere logistic, în ideea în care nu își permitea să facă „naveta” în fiecare zi către o școală din mediul rural. În ceea ce privește examenul de definitivat, Alexia Șerban a menționat că e „frustrant” că trebuie să înveți lucruri pe care un învățător nu le predă la clasă. „De exemplu, la literatură ni s-a cerut să scriem un eseu despre -Moara cu Noroc- a lui Ioan Slavici, dar eu nu ajung să predau nici la clasa a IV-a această operă. Chiar și la probleme la matematică, nu sunt toate până în clasa a IV-a, am avut de exemplu probleme de geometrie de clasa a VII-a sau a VIII-a. Trebuie să știi mai mult decât ce predai, dar cred că examenul ar trebui să se axeze mai mult pe programa de gimnaziu”, a menționat învățătoarea. O altă barieră de care Alexia Șerban s-a lovit încă din primul an de învățământ a fost birocrația. „Sunt foarte multe acte de făcut, și la începutul anului, dar și la sfârșitul anului. Când îmi mai cerea de la secretariat încă un document, eram -vai, încă unul!-, oarecum nu mai aveam timp să mă pregătesc. M-am confruntat cu lipsa timpului, dar m-am bazat pe ceea ce știu eu să fac cel mai bine, anume să predau”, a subliniat Alexia Șerban în interviul acordat Digi24.ro. Alexia Șerban a menționat că un profesor ar trebui să fie „înțelegător” cu copiii și că trebuie să caute întotdeauna noi metode de predare. „Nu toți copiii au același stil de învățare și încercăm să găsim noi stiluri ca să îi includem pe toți. Nu trebuie să ne axăm doar pe copiii pe care îi vedem drept cei mai buni din clasă. Nu trebuie lăsat niciun copil deoparte pentru că, așa cum este în viață, unii se descurcă la ceva, alții la altceva, dar chiar și dacă nu excelează trebuie să păstreze un nivel mediu”, a adăugat tânăra învățătoare. Deși au trecut mai puțin de 10 ani de când a terminat și ea la rândul ei școala primară, Alexia Șerban a observat diferențe majore în ceea ce privește abordarea profesorilor din prezent față de perioada în care a fost elevă. „Sunt multe modalități prin care poți să înveți mai ușor, iar copilul înțelege mult mai bine. Ecranele îi ajută foarte mult pe copii, se uită la diverse desene - de exemplu un desen care îi învață diverse lucruri despre viață, despre baterii, despre energia electrică și alte teme. Acum copiii, dar și cadrele didactice, se pot folosi de internet. Disciplinele sunt integrate, de exemplu matematica. Predai matematică, dar mai atingi și noțiuni legate de științe, iar copilul poate face legături și învăța logic, ceea ce este cu mult mai bine față de clasicul -predai lecția la școală, iar copilul se duce acasă și o tocește-”, a mai precizat tânăra. Alexia Șerban a mai subliniat în interviul acordat Digi24.ro că „generațiile se schimbă” și că, în paralel, profesorul „trebuie să schimbe și el stilul de învățare, de predare, evaluare”. Tânăra i-a sfătuit pe absolvenții de facultate sau licee pedagogice care se pregătesc pentru examene - de titularizare sau definitivat - să învețe să își gestioneze emoțiile. În același timp, ar trebui să se pregătească din timp.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

15:04

Ronaldo Deaconu vrea să marcheze primul gol pentru Unirea Slobozia în meciul cu Oțelul Galați

Ronaldo Deaconu a fost la doar câțiva centimetri să marcheze în meciul cu FK Csikszereda, atunci când a creat cea mai spectaculoasă fază ofensivă a meciului, două driblinguri și finalizare cu minge lobată peste portar, salvat însă de bara transversală. Fotbalistul simte că meciul cu Oțelul Galați este cea mai bună ocazie pentru a șterge cu buretele rezultatul dezamăgitor din deplasare cu FC Botoșani. „Mă bucur că în fotbal ai
Image Description

13:38

URBAN Slobozia are tarife noi! Când vin primele facturi mărite

URBAN Slobozia are tarife noi pentru apa furnizată și pentru serviciile de apă uzată ce sunt aplicate începând cu prima zi a lunii august. ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare și Utilități publice) a avizat noua strategie tarifară aferentă planului de afaceri pentru investițiile în infrastructura de apă și canalizare dezvoltate de operatorul regional URBAN SA Slobozia care are ca acționar majoritar Județul Ialomița. Pe baza documentelor justificative
Image Description

12:59

Jean Vlădoiu, detalii din vestiar: „Am fost impresionat!”

Jean Vlădoiu, antrenorul principal al echipei UNIREA Slobozia, simte că jucătorii săi au înțeles ce au greșit în meciul de tristă amintire cu FC Botoșani și nu vor mai repeta greșelile și în partida cu Oțelul Galați. „Am fost impresionat de reacția jucătorilor după meciul pierdut fără drept de apel la Botoșani. Fără să-i întrebăm noi au recunoscut că s-au făcut greșeli copilărești. Botoșani a avut patru șuturi pe poartă
Image Description

20:29

Jean Vlădoiu, mesaj clar după umilința de la Botoșani: „Trebuie să fim mai modeşti”

Jean Vlădoiu a transmis un mesaj clar pentru fotbaliștii săi după ce aceștia au avut probabil cea mai slabă prestație din toate meciurile jucate până acum în SuperLigă, 0 – 4 cu FC Botoșani. „Am avut o seară neagră. Ca staff nu ne prinde bine acest duș rece, ne-am fi dorit un meci mai bun care să aducă un rezultat pozitiv. Trebuie să acceptăm că în meciul cu FC Botoșani
Image Description

15:53

Slobozia plătește aproape 2 milioane euro pe an pe trei credite. Se adaugă acum și creditul lui Potor

Slobozia are în derulare trei contracte de credit la care se va mai adăuga încă unul, proaspăt aprobat de consilierii municipali la solicitarea primarului Alexandru Potor. Patru dintre ultimii cinci primari ai Municipiului Slobozia au ales să îndatoreze bugetul local pe ani buni pentru investiții promise ca fiind vitale pentru creșterea calității vieții plătitorului de taxe și impozite din reședința județului Ialomița. În realitate, pentru cele trei împrumuturi pentru care
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:09

- Iasi - Un nou parc și o pădure urbană vor fi amenajate în Iași pe o suprafață de aproape 13.000 de metri pătrați, în zona Sărărie – Țicău – Poligon

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, va amenaja un parc și o pădure urbană pe o suprafață de aproape 13.000 de metri pătrați, în zona Sărărie – Țicău – Poligon. Proiectul vizează crearea unui nou spațiu verde destinat relaxării și îmbunătățirii calității vieții urbane. Potrivit unui comunicat, două parcele mai mici, de 529 mp și 953 mp, situate în
Image Description

03:34

- Iasi - Surprizele de proporții din topul celor mai puternice firme de IT din Iași. Amazon domină, Thagora surprinde, Mambu dă înapoi

Topul celor mai mari 11 firme IT înregistrate în județul Iași, după cifra de afaceri din 2024, conturează o imagine la fel de limpede pe cât e de neliniștitoare. Toate cele 11 companii sunt controlate de acționari străini, iar asta se simte în fiecare decizie: tăieri de personal, profituri care explodează sau pierderi de milioane. În total, aceste firme au rulat afaceri de peste 1,78 miliarde de lei în 2024,
Image Description

03:23

- Iasi - Bursa de la București a închis în creștere ședința de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor a fost de 75,24 milioane de lei (14,82 milioane de euro), scrie Agerpres. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,13%, până la valoarea de 20.162,70 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete