Horia Constantinescu, mutat de Piedone de la Protecția Consumatorului Constanța la Ialomița, a obținut în instanţă suspendarea deciziei
Inapoi

Horia Constantinescu, mutat de Piedone de la Protecția Consumatorului Constanța la Ialomița, a obținut în instanţă suspendarea deciziei

Postat pe 30 Jul 2025

Update cu 3 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, care printr-o dispoziţie emisă la sfârşitul lunii trecute de ANPC a fost mutat temporar la conducerea structurii similare din judeţul Ialomiţa, a câştigat în instanţă suspendarea respectivului act administrativ. Sentinţa dată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa nu este definitivă, putând fi contestată în termen de cinci zile de la comunicare, notează Agerpres. „Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul Constantinescu Horia-Miron în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Dispune suspendarea executării actului administrativ constând în Ordinul nr. 538/25.06.2025 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată acordate parţial. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanţa”, reiese din soluţia pe scurt a judecătorilor. Decizia semnată luna trecută de preşedintele ANPC de atunci, Cristian Popescu Piedone, a fost luată în condiţiile în care Horia Constantinescu scotea în evidenţă, potrivit acestuia, numeroase nereguli constatate în urma controalelor pe care le efectua, catalogând situaţia creată de Piedone drept „o acţiune coordonată de intimidare şi reducere la tăcere”. Conform deciziei ANPC din 25 iunie, Horia Constantinescu se mută temporar, pentru 6 luni, la conducerea CJPC Ialomiţa, „având în vedere experienţa profesională şi profesionalismul de care a dat dovadă” pe parcursul activităţii desfăşurate în cadrul CJPC Constanţa, mutare ce are drept scop „eficientizarea activităţii” şi la comisariatul ialomiţean. Ca răspuns la decizia luată de Cristian Popescu Piedone, Constantinescu a transmis o „avertizare publică”, menţionând: „Nu mă voi opri. Iar cei care cred că tăcerea mea poate fi cumpărată sau impusă nu mă cunosc”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

20:29

Jean Vlădoiu, mesaj clar după umilința de la Botoșani: „Trebuie să fim mai modeşti”

Jean Vlădoiu a transmis un mesaj clar pentru fotbaliștii săi după ce aceștia au avut probabil cea mai slabă prestație din toate meciurile jucate până acum în SuperLigă, 0 – 4 cu FC Botoșani. „Am avut o seară neagră. Ca staff nu ne prinde bine acest duș rece, ne-am fi dorit un meci mai bun care să aducă un rezultat pozitiv. Trebuie să acceptăm că în meciul cu FC Botoșani
Image Description

15:53

Slobozia plătește aproape 2 milioane euro pe an pe trei credite. Se adaugă acum și creditul lui Potor

Slobozia are în derulare trei contracte de credit la care se va mai adăuga încă unul, proaspăt aprobat de consilierii municipali la solicitarea primarului Alexandru Potor. Patru dintre ultimii cinci primari ai Municipiului Slobozia au ales să îndatoreze bugetul local pe ani buni pentru investiții promise ca fiind vitale pentru creșterea calității vieții plătitorului de taxe și impozite din reședința județului Ialomița. În realitate, pentru cele trei împrumuturi pentru care
Image Description

21:14

Unirea Slobozia, umilită în nordul Moldovei

Unirea Slobozia a fost umilită în nordul Moldovei în ceea ce s-ar putea califica drept cel mai slab meci din istoria scurtă a echipei în SuperLigă. Băieții tandemului Jean Vlădoiu – Andrei Prepeliță musteau de optimism înaintea meciului, aureolați și de victoria la scor de tenis de câmp, scor 6 – 1 cu FK Csikszereda. Poate tocmai din acest motiv ce s-a întâmplat în meciul cu FC Botoșani a fost
Image Description

13:22

Sarapac Trophy by Tenis Con, o nouă ediție dedicată viitorului tenisului românesc

Tenis Con, în parteneriat cu Sarapac, organizează cea de-a cincea ediție a competiției Sarapac Trophy, un eveniment sportiv de referință desfășurat la Slobozia și dedicat juniorilor din circuitul Federației Române de Tenis. Turneul se adresează categoriilor de vârstă U10, U12, U14 și U16, promițând meciuri spectaculoase și un cadru competitiv de înalt nivel pentru tinerii sportivi din întreaga țară. Un element de atracție important este categoria U16, care beneficiază de
Image Description

13:15

Consiliul Județean Ialomița a stabilit prețurile medii ale produselor agricole

CONSILIUL JUDEȚEAN IALOMIȚA, H O T Ă R Â R E privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței bunurilor prin arendare, pe anul 2025 Consiliul Județean Ialomița, Având în vedere: Examinând: – Adresa nr. 4531 din 04.07.2025 a Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița; – Hotărârea Consiliului Județean Ialomița nr. 258 din 18.12.2024 privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:08

- Externe - „Vrem Starlink”: Cum au ajuns foste triburi necontactate din Amazon tot mai dependente de internet, telefoane mobile și panouri solare

Comunitățile de indigeni din valea Javari, în inima Pădurii Amazoniene, erau până nu demult complet izolate de restul lumii. Acum, însă, tot mai multe dintre ele au început să folosească tehnologii și produse din societatea modernă, precum internetul, panourile solare sau biscuiții, această tranziție rapidă având consecințe potențial dăunătoare asupra sănătății, culturii și viitorului băștinașilor din fostele triburi necontactate din Amazon. Xuxu vrea o oală de gătit metalică destul de
Image Description

07:02

- Constanta - Un nou contract de la Primăria Cernavodă pentru SC Getnic Construct Serv SRL care trebuie să execute lucrări de întreținere a carosabilului până la finele anului. Ce problemă ar putea interveni

Contractul cu societatea devenită deja „de-a casei” prin prisma numeroaselor colaborări pe care le-a avut cu Primăria Cernavodă a încheiat contractul cu autoritatea locală în ultima zi a lunii iunie, suma totală fiind de 2.028.598,32 lei. Potrivit datelor din SICAP ce vizează achiziția SCNA1123720/1 aug. 2025, la secțiunea VI – Informații suplimentare este evidențiat faptul că în ciuda parafării contractului, „execuția obiectivului aferent prezentei proceduri este imposibil de realizat în
Image Description

07:01

- Alba - Zilele Medievale ale Bălgradului, la Alba Iulia: Jonglerii cu foc și concert de muzică renascentistă. PROGRAMUL zilei de duminică

Zilele Medievale ale Bălgradului continuă duminică, la Alba Iulia. În ultima zi a festivalului de artă medievală, albaiulienii și turiștii vor putea vedea, printre altele, un concert de muzică renascentistă și medievală, dansuri medievale și un spectacol de jonglerii cu foc. Accesul publicului este liber la toate evenimentele din program, în limita spațiilor de desfășurare. Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medievală – este un proiect cultural dedicat
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete