• la domiciliul unui bărbat din sat Gura Călmățui au fost descoperite și ridicate 13 unelte de pescuit comercial și un motor de ambarcațiune, iar un tânăr din comuna Stăncuța avea cantitatea de 10 kg de pește din specia sturion Zece kg de sturion au fost găsite de polițiști de la transporturi, în urma unor percheziții în localități județul Brăila. Au fost confiscate și unelte de pescuit. La data de 3 iulie, polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Gropeni sprijiniți de polițiști din cadrul Biroul Județean Poliția Transporturi Brăila, Serviciul Poliție Transporturi Galați și Jandarmeria Brăila, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au efectuat trei percheziții domiciliare în localitățile Stăncuța și Gura Călmățui. ”În urma activităților desfășurate, la domiciliul unui bărbat de 47 de ani, din sat Gura Călmățui au fost descoperite și ridicate 13 unelte de pescuit comercial, un motor de ambarcațiune și alte obiecte. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 57 alin. 1, lit. g din Legea 176/2024 a pescuitului și resursei acvatice vii. De asemenea, la domiciliul unui tânăr de 28 de ani, din comuna Stăncuța a fost descoperită cantitatea de 10 kg de pește din specia sturion ce a fost ridicată în vederea indisponibilizării. În cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 176/2024 a pescuitului și resursei acvatice vii”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Valoarea bunurilor indisponibilizate este aproximativ 25.000 lei. Brăila stiri Braila sturion braila unelte de pescuit braila A intrat cu mașina în gard și s-a răsturnat Local 4 July 2025 Siguranță în trafic. Fiecare pas contează! Local 3 July 2025 Batalionul 110 Sprijin Logistic „Mareșal Constantin Prezan”, la ceas aniversar Local 3 July 2025 Atacatorii cu macete de pe Dorobanți au scăpat de arestul preventiv Local 3 July 2025 O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Atacatorii cu macete de pe Dorobanți au scăpat de arestul preventiv Piața Traian, pe drumul cel bun Brăila, locul 2 pe țară la Evaluarea Națională 2025 Culturi de canabis la Brăila, descoperite în urma unor percheziții DIICOT O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” ”Junglă” şi focare de infecţie în Vidin Crima din Scorțaru Vechi. Femeia era bătută frecvent de soțul violent, fost consilier local Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
Prefectul Constantin Marin a transmis la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural Ialomiţa un avertisment către reprezentanţii instituţiilor deconcentrate din judeţ. Şeful Instituţiei Prefectului Ialomiţa este convins că va urma o perioadă marcată de mari probleme naţionale la nivel economic dar şi la nivel politic, în contextul unor măsuri guvernamentale ce vor avea un puternic impact administrativ. „Vedem cu toții că se vor impune măsuri de austeritate fiscală, reorganizarea aparatului administrativ
.
Consiliul Județean Ialomița este partener al Primăriei Slobozia în derularea unor proiecte de modernizare a unităților de învățământ, prin proiecte benefice elevilor și cadrelor didactice, în special, și comunității locale, în general. „Un nou pas spre eficiența energetică în Slobozia! În parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița, Municipiul Slobozia face pași concreți spre un viitor mai verde și mai eficient, prin programul ELENA.”, a transmis Marian Pavel, președintele instituției județene. Programul
.
Primarul de Slobozia și creditul pe cârca bugetului local, pare a fi deviza edililor municipiului reședință de județ. Pornită de Gabi Ionașcu și continuată de Adrian Mocioniu și Dragoș Soare, moda creditelor luate de municipalitate este adoptată rapid și de Alexandru Potor, la mai puțin de un an de la preluarea frâielor instituției. Pe principiul unde merge mia, merge și suta, ce mi-e trei credite în derulare, ce mi-e patru,
.
Consiliul Județean Ialomița a aprobat cu votul unanim al consilierilor județeni reuniți în ședința ordinară a lunii iunie repartizarea unui număr de 10 microbuze electrice școlare, suplimentar peste lista inițială de 26 autovehicule. „Contractul de finanțare prin PNRR a fost pentru achiziția a 26 de microbuze electrice școlare. În urma licitației a rămas o rezervă de fonduri, am făcut toate demersurile pentru a încheia un act adițional cu ministerul învățământului
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.