În pofida unor reduceri bugetare, administrația locală reușește să susțină proiecte majore. Totodată, menține tradițiile vii prin evenimente culturale și prin implicarea generațiilor tinere în activități de dans, excursii și sport. În plus, comunicarea cu cetățenii a devenit mai accesibilă, astfel încât problemele să fie rezolvate prompt. Care ar fi principalele probleme din Dudeștii Vechi în prezent și ce soluții aveți pentru ele? Problemele se împart în două tipuri: problemele majore de infrastructură, care trebuie rezolvate și la care, din 2016, când am preluat mandatul, tot lucrăm și le tot rezolvăm, și problemele mai mici, curente, de întreținere, de curățenie, de spații verzi. Cea mai mare problemă majoră pe care o întâmpinăm este subfinanțarea cruntă cu care am fost „răsplătiți” anul acesta. Deși de când sunt eu primar avem aproape 30 de milioane de euro atrași din fonduri europene, se pare că acest lucru nu contează. Și vedeți că statul cheltuie cu nesăbuință exact acolo unde nu trebuie, iar exact acolo unde trebuie nu… Primeam din cote de la bugetul de stat și din TVA cam 3,6 – 3,8 milioane de lei pe an; anul ăsta am primit 1,4 milioane, deci ne-au tăiat bugetul cu 60% și suferim foarte mult la resurse. […] Guvernul trebuie să înțeleagă că România nu înseamnă numai patru-cinci orașe, București, Timișoara, Iași, Cluj. Cel puțin jumătate din populația României trăiește în mediul rural, care trebuie respectat, trebuie corectat, trebuie îmbunătățit, care are nevoie de investiții făcute cu cap și echilibrat. […] Totul e redus la minim, întrucât avem destul de multe proiecte de infrastructură importante la care lucrăm, și acelea nu se pot rezolva într-o zi sau într-un sezon. Și acelea necesită cofinanțare din partea noastră, ceea ce este normal, așa că tot ce salvăm noi sau tot ce facem, facem în așa fel încât banii pe care reușim să îi
Lucrările la Centrul Multifuncțional pentru Tineret din Municipiul Fetești se reiau, anunță primarul Laurențiu Șonchereche. Noul constructor a început organizarea de șantier și, conform contractului, termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 14 luni, ceea ce înseamnă că în vara anului viitor Centrul va fi predat municipalității. „Pentru implementarea proiectului au fost accesate fonduri europene nerambursabile, s-au realizat lucrări de 30% dar, așa cum se întâmplă la noi în România, cu
.
Consiliul județean Ialomița a fost convocat pentru o ședință ordinară, conform prevederilor legale, în data de 26 iunie 2025, la ora 14:00. Ședința va avea loc în sala de conferințe a Conacului Bolomey din localitatea Cosâmbești.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial, citați de infoialomita.ro, în timpul întâlnirii se va discuta, printre altele, aprobarea procesului-verbal privind sinteza dezbaterilor din ședința anterioară din 28 mai 2025. De asemenea, va fi dezbătută și
.
Startul lucrărilor la stadionul municipal Slobozia, după o întârziere de cel puțin nouă luni, a avut loc vineri, 30 mai. Potrivit informațiilor, proiectul a fost amânat de mai multe ori din cauza disputelor dintre firmele implicate și a numeroaselor contestatii în procesul de licitație. La eveniment a fost prezent primarul Alexandru Potor, care a exprimat optimism și a promis că în două-trei luni lucrările vor fi finalizate și că Unirea
.
Consiliul Judetean Ialomita, Primaria si Consiliul Local Amara, impreuna cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Ialomita si Centrul Cultural "Ionel Perlea" Ialomita, organizeaza cea de-a 57-a editie a festivalului-concurs national de interpretare a muzicii usoare romanesti. Potrivit infoialomita.ro, acest eveniment este considerat unul dintre cele mai prestigioase din Romania.
Festivalul "Trofeul Tineretii Amara" reprezinta o rampa de lansare pentru tinerii talentati, oferindu-le sansa de a se afirma pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.