Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu polițiștii locali din Slatina, reprezentanți ai Jandarmeriei Olt și ai Registrului Auto Român – filiala Olt, au desfășurat, ieri, acțiuni integrate pentru creșterea siguranței cetățenilor și menținerea ordinii publice. Activitățile au fost organizate în două etape: în prima parte a zilei, echipele mixte au acționat cu precădere pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei, precum și pentru menținerea ordinii publice în zonele intens circulate ale municipiului Slatina. Ulterior, atenția s-a concentrat asupra respectării normelor rutiere și a altor prevederi legale, pentru a asigura un climat public sigur și civilizat. Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 138 de persoane și controlate 82 de autovehicule. Polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, pentru acte de cerșetorie, precum și pentru alte încălcări ale legislației în vigoare. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și opt certificate de înmatriculare. „Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește că cerșetoria nu reprezintă o soluție și nu va fi tolerată, întrucât afectează siguranța și liniștea publică. Totodată, polițiștii subliniază importanța respectării regulilor de circulație de către toți participanții la trafic – conducători auto, pietoni și utilizatori de trotinete electrice – pentru prevenirea accidentelor și protejarea persoanelor vulnerabile”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Olt. Acțiunea desfășurată ieri a avut un dublu scop: descurajarea comportamentelor care pun în pericol siguranța comunității și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin informare și prin intervenția promptă a autorităților.
Ilie Bolojan omoară și proiectele cu fonduri europene după ce a anunțat că va trage pe linie moartă mare parte din proiectele semnate spre finanțare prin programul național de investiții „Anghel Saligny”. Toate lucrările cu fonduri nerambursabile ce nu au fost începute vor fi stopate, fiind clar că ele nu se vor mai executa vreodată având în vedere valorile ce nu pot fi suportate din bugetele locale, cu sau fără
.
Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, salută inițiativa firmelor KKR, GreenVolt și Renovatio care vor să realizeze în Ialomița parcuri eoliene în patru localități. Parcul Eolian Ialomița este un proiect ambițios ale cărui costuri sunt estimate la peste 400 milioane euro, fonduri necesare realizării unor parcuri eoliene în patru localități din județ: Țăndărei, Gheorghe Lazăr, Grivița și Ograda, cu prima producție estimată a fi livrată în rețeaua națională în anul
.
Slobozia are în derulare trei contracte de credit la care se va mai adăuga încă unul, proaspăt aprobat de consilierii municipali la solicitarea primarului Alexandru Potor. Patru dintre ultimii cinci primari ai Municipiului Slobozia au ales să îndatoreze bugetul local pe ani buni pentru investiții promise ca fiind vitale pentru creșterea calității vieții plătitorului de taxe și impozite din reședința județului Ialomița. În realitate, pentru cele trei împrumuturi pentru care
.
CONSILIUL JUDEȚEAN IALOMIȚA, H O T Ă R Â R E privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței bunurilor prin arendare, pe anul 2025 Consiliul Județean Ialomița, Având în vedere: Examinând: – Adresa nr. 4531 din 04.07.2025 a Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița; – Hotărârea Consiliului Județean Ialomița nr. 258 din 18.12.2024 privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.