Rămăşiţele unui cercetător britanic care a murit în 1959 în timpul unei misiuni în Antarctica au fost găsite anul acesta în urma topirii gheţii şi redate familiei, a anunţat luni British Antarctic Survey (BAS), potrivit AFP. Dennis Bell, un tânăr meteorolog în vârstă de 25 de ani, a căzut într-o crevasă dintr-un gheţar situat pe insula King George, cea mai mare din arhipelagul Shetland, la data de 26 iulie 1959. Rămăşiţele pământeşti au fost descoperite anul acesta de o echipă de oameni de ştiinţă polonezi. Au reapărut la suprafaţă în mijlocul stâncilor ca urmare a fenomenului retragerii gheţarilor în Antarctica, a precizat BAS. După ce s-a înrolat în Royal Air Force pentru efectuarea serviciului militar, Dennis Bell s-a alăturat FIDS, care a precedat BAS, ca meteorolog în 1958, scrie Agerpres. A fost repartizat imediat la baza britanică Admiralty Bay, situată pe insula King George, unde urma să petreacă doi ani. La acea vreme, circa 12 persoane locuiau la baza înconjurată de munţi şi de ape îngheţate nouă luni pe an. Pe 26 iulie 1959, în toiul iernii australe, Dennis şi alţi trei cercetători, însoţiţi de câini de sanie, au pornit să efectueze măsurători pe un gheţar. La un moment dat, meteorologul a coborât de pe schiuri pentru a ajuta câinii să avanseze şi s-a prăbuşit într-o crevasă. Localizat de colegii săi, a fost ridicat cu ajutorul unei frânghii legate de brâu, care a cedat însă din cauza greutăţii, iar tânărul meteorolog a suferit o a doua căzătură, care i-a fost fatală, potrivit relatărilor colegilor lui. În luna ianuarie, o echipă de cercetători care lucrau la o bază poloneză situată pe insula King George au descoperit rămăşiţele umane şi alte obiecte. Testele ADN, comparate cu eşantioane prelevate de la fratele şi sora lui Dennis Bell, au confirmat că era vorba chiar despre tânărul britanic. ''Când sora mea Valerie şi cu mine au fost informaţi că fratele nostru, Dennis, a fost găsit după 66 de ani, am fost în şoc'', a povestit David Bell, citat într-un comunicat al British Antartic Survey. Dennnis a fost unul dintre cei care ''au contribuit la începutul explorării şi cercetărilor în Antarctica, în condiţii incredibil de dure'', a comentat profesoara Jane Francis, directoarea BAS. Această descoperire ''dezleagă un mister de mai multe decenii şi ne aminteşte poveştile umane ataşate istoriei cercetării în Antarctica'', a adăugat ea.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.